Tabuu vs. sursa de pace spirituala

Subiectul de azi e ceva care incercam cu to dinadinsul sa-l evitam. De cate ori apare sau se insinueaza, mintea noastra incearca sa schimbe directia si se preface ca nu exista.

Acest subiect e esa zisa moarte. Tratam moartea de parca e ceva care se intampla dintr-un accident, ceva care nu se intampla turturor si suntem surprinsi cand s-a intamplat. Suntem preocupati la absurd cu pastrarea integritatii corpului si a evitarii asa zisei moarte incat de la primele semne de imbatranire incercam sa le ascundem prin machiaje, vopsit, haine si doar gandul la momentul respectiv e insuportabil pentru multa lume.

Aceasta confuzie duce la multa suferinta, inclusiv la frica de moarte, pe cand defapt viata si moartea nu exsista, acestea sunt doar conventiile unei minti mici. Viata e moarte si moartea e viata, nu exista diferenta intre ele. Eroarea vine din viziunea ingusta a mersului lucrurilor in natura. Perioada temporara in care „imprumutam” un anumit numar de atomi de la univers si ii structuram intr-un anumit mod ca apoi sa-i dam inapoi, o numim viata, fara sa consideram procesul la o scara mai larga si in acelasi timp profund spiritual. Daca cineva ar plange moartea fiecare-i celule sau bacterie din corpul lui sau la transformarea unei molecule in alta ni s-ar parea absurd, spunand ca e un proces de regenerare natural.

De ce moartea e perceputa ca fiind ceva negativ