Așteptările și fericirea
- Adrian

- 18 feb. 2023
- 4 min de citit
Actualizată în: 17 dec. 2024

Fericirea, pe cât de iluzorie, este cea mai căutată stare de bine și un subiect recurent în psihologie, filosofie și religii de la începuturile omenirii.
În trecut, oamenii se concentrau mai mult pe supraviețuire, iar fericirea precum o percepem azi nu era un subiect de importantă pe parcursul vieții. Ideea de fericire era strâns legată de religie și de ideea de mântuire într-un fel sau altul. Oamenii credeau că fericirea poate fi atinsă doar în viața de după moarte prin urmare a legilor divine și prin evitarea păcatelor.
În epoca modernă, oamenii au început să ia în considerare și fericirea în această viață, iar ideile despre fericire s-au schimbat în funcție de evoluția culturală, științifică și filosofică ale epocii. Deasemenea, odată cu creșterea nivelului de trai, oamenii au început să aibă așteptări din ce în ce mai mari și mai complexe în ceea ce privește bunăstarea și fericirea lor.
În mod normal considerăm că suntem fericiți atunci când suntem lipsiți de durere fizică sau psihologică, când ne atingem obiectivele și avem succes în viață. Cu toate acestea, toate studiile sugerează că fericirea nu este atât de dependentă de realizări, pe cât este dependentă de așteptări.
Ne formăm așteptări în ceea ce privește toate aspectele vieții, cum ar fi: sănătatea, cariera, relațiile etc. Aceste așteptări pot fi bazate pe experiențe anterioare, modele sociale sau aspirații personale.
Există două probleme majore cu această metodă de abordare a fericirii:
- Așteptările noastre sunt adesea nerealiste în funcție de referința care o avem. Astfel ne pot dezamăgi și nemulțumii, chiar dacă am realizat multe lucruri în viață.
De exemplu, un om de afaceri de succes ar putea avea așteptări ridicate în ceea ce privește veniturile și realizările sale. Dar dacă nu se simte satisfăcut cu aceste realizări și se compară mereu cu oameni mai de succes, el nu va fi niciodată cu adevărat fericit.
În schimb, un alt om care are un stil de viață modest și o carieră modestă, dar care își ajustează așteptările și se bucură de lucrurile "mici" ale vieții, ar putea fi mult mai fericit.
Un alt exemplu este legat de relații. Mulți oameni cred că vor fi fericiți dacă își găsesc partenerul perfect și trăiesc împreună în armonie pentru tot restul vieții. Dar așteptările ridicate și nejustificate în ceea ce privește partenerul pot duce la dezamăgiri și nemulțumiri constante. În schimb, oamenii care își ajustează așteptările și își valorifică partenerul pentru ceea ce este cu adevărat, pot avea o relație mai fericită și împlinită.
Atunci când ne ajustăm așteptările și ne concentrăm asupra împlinirilor mărunte și a momentelor cu adevărat valoroase din viața noastră, putem fi mai fericiți și mai mulțumiți.
- Așteptările noastre evoluează în timp, astfel ținta a ceea ce credem că ne va face fericiți are tendința să se miște, odată ce ne apropiem de ea. Astfel vom găsi tot timpul un alt lucru care ne lipsește pentru a fi fericiți.
Așteptările noastre se schimbă de-a lungul timpului și această schimbare poate fi o sursă suplimentară de stres și nefericire. De exemplu, cineva cu facultatea terminată poate avea așteptări ridicate în ceea ce privește cariera sa și poate fi dezamăgit dacă nu obține imediat un loc de muncă bine plătit sau o poziție de conducere. În timp ce, pentru altcineva care nu și-a făcut încă studiile, așteptările ar putea fi mai modeste.
Este important să înțelegem că așteptările noastre se schimbă și că este normal să avem așteptări diferite în diferite etape ale vieții noastre. De asemenea, este extrem de important să realizăm că așteptările noastre pot fi iraționale sau nerealiste și să încercăm să le ajustăm în consecință.
În plus, există și factori externi care pot influența așteptările noastre, precum așteptările sociale și normele culturale. De exemplu, oamenii pot fi influențați de ideea că trebuie să aibă o casă mare, haine de marcă sau o mașină scumpă pentru a fi considerați de succes. Aceste așteptări culturale pot fi dificil de îndeplinit și pot duce la stres și nefericire.
Pentru a fi mai fericiți, este important să ne ajustăm așteptările și să ne concentrăm asupra lucrurilor care contează cu adevărat. Aceste lucruri pot să includă bucurarea de lucrurile simple, precum timpul petrecut cu familia și prietenii sau hobby-urile, etc. Este important să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să încercăm să ne concentrăm mai mult asupra experiențelor și a relațiilor decât asupra obiectelor materiale sau a ideii de succes promovată de cultura societății.
În concluzie, așteptările noastre sunt o componentă importantă a fericirii noastre, și este important să le ajustăm și să ne concentrăm asupra lucrurilor care ne sunt cu adevărat importante.
În loc să modificăm lumea după așteptările noastre, mai simplu e să modificăm așteptările noastre după lume.
Deși este destul de dificil să ne conștientizăm așteptările noastre și să le reducem la esențial, acesta poate fi un pas important în atingerea unei stări de bine și a fericirii durabile.
Un alt exemplu ar fi: Am planificat un concediu mult dorit și tocmai în săptămâna planificată, prognoza meteo este defavorabilă. Dacă aveam așteptări ca totul să fie perfect inclusiv vremea, foarte probabil e că în loc de o vacanță fericită, vom fi destul de mizerbili. În loc să ne agățăm de așteptări, o reacție mai înțeleaptă ar fi să lăsăm totodată așteptările și să încercăm să facem ce putem mai bine din situația dată.
Doar în momentul în care ne-am eliberat de așteptări, vom începe să experimentăm lucrurile așa cum sunt și vom avea o șansă să fim cu adevărat fericiți"




Comentarii