Stoicismul - principii antice pentru o viață virtuoasă și liniștită

Stoicismul, e o școală a gândirii care a înflorit în antichitatea greacă și romană.

Este una dintre cele mai înalte și mai sublime filozofii ale civilizației occidentale care rămâne de actualitate inclusiv în epoca modernă.

Prin îndemnarea populației la participare în treburile umanității, stoicii susțin că scopul oricărei căutări personale este de a dezvolta o conduită caracterizată de liniște mentală și valori morale.

Este o filozofie a virtuții, concepută cu scopul de a ne face mai rezistenți, mai fericiți, mai virtuoși și mai înțelepți, și prin urmare, oameni mai buni, părinți mai buni și profesioniști mai buni.

Teoria morală stoică se bazează pe idea că lumea e un oraș mare, este o unitate. Oamenii, ca și cetățeni ai acestei lumi, au obligații, și trebuie să fie loiali tuturor lucrurilor și locuitorilor lui. Ei trebuie să joace un rol activ în treburile umanității prin virtuți și acțiuni corecte.

Dintre toți oamenii, doar cei care își petrec timpul liber contemplând, trăiesc cu adevărat. Nesatisfăcuți doar cu vegherea treburilor personale, ei recoltează și înmagazinează înțelepciunea epocilor trecute. ~ Seneca

Gândirea stoică a fost fondată de Zenon din Citium în Atena la începutul secolului al III-lea î.Hr. și reprezentată prin scrierile filozofilor Marcus Aurelius, Seneca și Epictetus.

Filozofia stoică se bazează pe 4 virtuți:

• Curajul - Curajul de a confrunta problemele personale și ale umanității, de a nu se lăsa bătut de circumstanțe exterioare.

• Cumpătarea - Cumpătarea de nu face nimic în exces. A face ceea ce trebuie în mod echilibrat și corect pentru toată lumea.

• Justiția - În perspectiva stoică, justiția se traduce mai degrabă ca și cinste sau dreptate, evlavie, onestitate, echitate sau tratarea corectă a celorlalți.

• Înțelepciunea - Precum în antichitate, și în epoca modernă, înțelepciunea, gândirea critică, este capacitatea de a discerne între informațiile pertinente, valoroase și cele inutile . Mai mult ca și oricând, în ziua de azi când suntem sufocați de peste tot cu informație, această abilitate e foarte importantă. Scopul nu este doar de a obține informații, ci de a obține informațiile adevărate aducătoare de bunăstare în lume.

În stoicism, precum în est, evoluția personală se bazează pe meditație, dar meditația stoică e mai degrabă un exercițiu epistemic, un exercițiu de gândire clară decât un antrenament profund al minții. Cu toate acestea în funcție de înclinațiile fiecăruia rezultatele pot fi similare.

Practica gândirii stoice clare precum a meditației în sensul estic culminează într-o percepție a lucrurilor asa cum sunt, prin ochelari limpezi și nedistorsionați, nici prea pozitivi de culoare roz, dar nici negri, și prea negativi.

Evenimentele în sine nu deranjează, ci doar opiniile noastre despre ele. ~ Epictetus

Câteva exemple de meditații stoice:

1. Dicotomia controlului. Este recunoașterea și diferențierea între ceea ce putem schimba și ceea ce nu putem. Asupra ceea ce avem influență și ce nu. Aceasta se dezvoltă prin contemplare în fiecare situație dificilă, prin reflecția în mod constant cu scopul de a clarifica ce evenimente sunt sub controlul nostru și ce nu. Cei care reușesc să discearnă aceasta, duc o viață mai liniștită și implicit mai fericită, fără să se mai "lupte cu morile de vânt".

2. Preschimbarea percepției. Acesta este exercițiul de a transforma obstacolele din viața noastră în oportunități. De exemplu, interacțiunea cu o persoană enervantă poate fi văzută ca o oportunitate personală să ne practicăm calmul și răbdarea. O boală, o durere fizică sau psihică poate fi o oportunitate de dezvoltare personală. Noi avem o vorbă în română: În orice rău există și un bine...

3. Practica nenorocirii (Premeditatio Malorum). În filozofia stoică, confortul este cel mai grav tip de sclavie pentru că ți-e frică întotdeauna că ceva sau cineva ți-l va lua (confort fizic, sănătate, bunăstare financiară, etc). Această frică continuă, ne împiedică să ne trăim viața din plin și e un impediment al fericirii. Putem să ne eliberăm din această sclavie prin contemplarea asupra a ceea ce se poate întâmpla mai rău (nouă sau celor dragi). Aceasta contemplare nu înseamnă doar să ne gândim la nenorocire, ci înseamnă să o trăim în adâncul sufletului. Idea acestei practici e de a ne familiariza cu lucrurile, scenariile cele mai nefavorabile, de care ne este cel mai frică. Anxietatea și frica își au rădăcinile în incertitudine și rareori în experiență.

4. Contemplarea asupra morții (Memento Mori). În ziua de azi această practică sună foarte morbid pentru că ne e frică și să ne gândim doar la moarte. Dar dacă, în loc să fim speriați și să respingem această realitate, am face contrariul? Această reflecție sau meditație e de fapt secretul unei vieți trăite la maxim. E cheia libertății noastre - așa cum a spus Michel de Montaigne: „A practica moartea înseamnă a practica libertatea. Un om care a învățat cum să moară a învățat să se libereze din sclavie”.

5. Iubește-ți soarta (Amor Fati). Amor fati este exercițiul de mentalitate stoică de a accepta ceea ce ni se întâmplă. E tratarea fiecărui moment, oricât de dificil ar fi, ca ceva care trebuie îmbrățișat, nu de evitat, nu doar să-l acceptăm, ci să-l iubim chiar, astfel ca și oxigenul pentru foc, obstacolele și adversitățile devin combustibili pentru potențialul nostru.

6. Conștientizarea efemerității. Este contemplarea zilnică asupra naturii efemere a tot ceea ce există. Toate realizările sunt efemere și le posedăm doar pentru o clipă. Am putea spune atunci, că dacă totul este efemer, ce mai contează restul, viața? Contează să fim persoane bune și să facem ceea ce trebuie, asta a fost important și pentru stoici.

7. Vederea din perspectivă. Acest exercițiu e denumit „vederea de sus” sau „punctul de vedere al lui Platon”. Ne invită să facem un pas înapoi, să micșorăm și să vedem viața dintr-un punct de vedere mai înalt decât noi înșine. A vedea cât de mici suntem în marea schemă a lucrurilor este doar o parte din acest exercițiu. A doua parte, mai subtilă, este dezvoltarea a ceea ce stoicii numesc "simpatheia", sau conștientizarea interdependenței reciproce cu întreaga umanitate.

8. Jurnalul contemplativ zilnic. Această practică e reflecția înainte de somn la ziua care a trecut. Stoicii recomandă examinarea întregii zi, tot ce am făcut și spus, ne ascunzând nimic față de noi înșine. Această examinare zilnică se documentează în scris într-un jurnal propriu.

Stoicismul este conceput a fi o practică zilnică. Nu este o filozofie pe care o citim o dată și o înțelegem magic la nivel sufletesc. Este o căutare pe tot parcursul vieții care necesită diligență, repetare și concentrare.

Suntem ceea ce facem în mod repetat, prin urmare excelența nu este un act, ci un obicei ~ Aristotel