Gândirea non conceptuală și deșteptarea la viață

Una dintre cele mai importante realizări ale evoluției umane este capacitatea de a gândi, aceasta ne diferențiază de restul speciilor și ne oferă un avantaj evoluționist net, și în același timp o responsabilitate față de celelalte vietăți.

Etapa următoare a evoluției umane este capacitatea de a transcende gândirea, de a ne poziționa dincolo de gândirea conceptuală cu care suntem atât de obișnuiți, cu care ne identificăm și în care ne pierdem ca persoane individuale.

Ne petrecem toată viața, sau o bună parte din ea în încercarea de a cizela, de a antrena gândirea prin a învăța lucruri noi, sau a ne ajusta regulilor societății. Aceste activități sunt foarte importate pentru a funcționa în societate dar gândirea nu e menită a fi singura sursă a cunoașterii și cu atât mai puțin fundația a cine suntem.

În societatea modernă cunoașterea conceptuală e ridicată pe piedestal la un nivel la care cunoaștem lumea și pe noi înșine doar prin prisma ei. A crește dincolo de gândirea conceptuală nu înseamnă regresia la non gândire, este perspectiva care înglobează tot, inclusiv gândirea, toate simțurile, emoțiile și percepțiile, cuprinde totalitatea experienței subiective de a fi om. Înseamnă funcționarea la un nivel profund precum marea care-și cunoaște valurile dar nu e afectată în profunzime de ele.

Pe parcursul istoriei omenirii s-a făcut referire la această trăire deșteptată de nenumărate ori, în diferite contexte, sub nenumărate nume și înțelesuri adaptate culturilor locale și contextului istoric specific.

Pentru a explica, capacitatea de a accesa această deșteptare, adesea s-a asociat această capacitate cu un "organ spiritual".

În Sufism acest "organ spiritual" care e capabil de a accesa trăirea deșteptată (asociată cu divinitatea supremă sau dumnezeu) se numește "ayn al-qalb", sau ochiul inimii. Chiar înaintea Sufistilor, acest simbolism tradițional a fost folosit și de teologul catolic Sfântul Augustin, care-l numea "oculus cordis" când scria:

"Cea mai nobilă ocupație în viața noastră e de a revitaliza ochiul inimii prin care însuși dumnezeu poate fi văzut" ~ Sfântul Augustin

Chiar și înainte de acesta, Platon îl menționează în scrierile lui:

"Există un ochi al sufletului ... care e mai prețios decât zece mii de ochi ai corpului, și prin care adevărul e văzut" ~ Platon

În evanghelie se predică această realitate sub forma inimii/ sufletului pur:

"Inima nepătată îl va vedea pe Dumnezeu" ~ Matei 5:8

Dacă înlăturam dogma cultural-istorică ce învelește acest subiect vom observa ca toți fac referire la acea-și realitate, la o deșteptare prin care se vede lumea așa cum e, dincolo de conceptele care ne constrâng și ne limitează.

Această deșteptare la viață e o etapă naturală a evoluției, și deocamdată doar în anumite contexte învățăm să nu mai funcționăm în așa zisă minte mică, care e preocupată doar de concepte într-un spațiu foarte constrâns de prejudecăți.

Când ne trezim la viață funcționăm din "mintea vastă" cum o numește înțeleptul zen budist, Shunryu Suzuki. Mintea vastă relevă un sens de spațiu, o prezență necumpănită, o iubire necondiționată, un sentiment de interconectare și deschidere față de tot ceea ce există.

Pe parcursul acestei deșteptări la noua dimensiune a vieții descoperim inteligența inerentă conștienței, dincolo de concepte și prejudecăți și limitări mentale.

Existența evazivă a acestei deșteptări în societatea modernă ar putea face aluzia unei căi anevoioase de dezvoltare personală dar de fapt nu există nici o cale care să ducă către tine însuți, ea nu există în noi ca să o căutăm. Noi cine ne știm acum defapt răsărim și existăm în ea.

”Mintea vastă este ceva ce se exprimă natural, nu ceva de deslușit. Mintea vastă este ceva ce ai deja, nu ceva de căutat.” ~ Shunryu Suzuki

În multe tradiții, această deșteptare constă în două etape majore, prima în care realizăm această prezență despre care mulți înțelepți vorbesc și în care totul se exprimă. Nu contează numele (realitate fundamentală, bodhichitta, dumnezeu etc.), numele face defapt parte din concepte, e ca și indicațiile pe o hartă, nu trebuie să confuzăm indicațiile pe hartă cu terenul însuși. După cum spune Rumi:

" Lepădați-vă de cuvinte și în numele acestui loc, să bem cu respirația, să stăm liniștiți ca niște flori și să lăsăm păsările de noapte să cânte. ” ~ Mawlana Jalal-al-Din Rumi

Efectele pe plan personal în urma cestei deșteptări documentate în diferite tradiții și mai nou studiată și în psihologia modernă conțin dar nu se limitează la următoarele:

• Un sentiment de ușurare

• Mintea este larg deschisă și fără agendă

• Gândurile sunt mai puțin proeminente sau s-au mutat în fundal

• Eliberarea de griji, frică și judecată

• Centrul personal s-a mutat din cap în inimă

• Trăirea în prezent și în același timp menținerea capacității de a fi conștienți de trecut și viitor atunci când este nevoie

• Totul pare să decurgă ușor, se întâmplă firesc, fără efort

• Omniprezența unui sentiment de bucurie și bunăstare, care nu are legătură cu ceea ce se întâmplă

• Prezența de sine nelimitată, interconectată și plină de iubire, mai degrabă decât un punct de vedere detașat și individualist

• Trăirea în gândirea non conceptuală, și utilizarea gândirii convenționale în mod controlat doar la nevoie.

Etapa următoare e consolidarea/ stabilizarea acestei realizări pentru a funcționa pe cât de mult posibil din această nouă perspectivă deșteptată.

Personal, nu cred că există o cale universală către această deșteptare, căutarea însăși ne-o descoperă, orice cale am lua.

Atâta timp cât utilizăm învățăturile ca pe niște pietre într-un pârâu pe care călcăm să-l traversăm, și nu le luăm cu noi,..., deșteptarea la viată se întâmplă natural în liniște precum ne trezim dimineața după un somn plin de vise.