Curs de meditație #4 Contemplarea efemerității

”Efemeritatea nu e un aspect negativ al vieții, ba chiar e fundamentul pe care e construită viața. Efemeritatea este transformarea continuă a tuturor lucrurilor. Fără efemeritate nici viața nu poate exista.” ~ Thich Nhat Hanh

În societatea modernă, moartea e un subiect tabu cu încărcătură culturală negativă. Unii oameni sunt terifiați de ea, alții preferă doar să nu o menționeze pe cât posibil, iar unii (o foarte mică parte) o contemplează pentru a dezvolta o apreciere sinceră a trecerii timpului și conștientizarea valorii incomensurabile a vieții.

Efemeritatea lucrurilor este un pilon principal în cultura budistă, e o bază de contemplare care poate să ofere perspective profunde asupra vieții și felului cum ne raportăm acesteia.

Fiecare clipă pe care o avem e de neprețuit, și totuși le lăsam zilnic să să ni se prelingă printre degete. Contemplarea caracterului efemer a vieții noastre și a tot ce există duce la realizarea importanței timpului și respectiv la ce dedicăm acest timp.

Hai să ne gândim pentru o clipă la cum ne-am petrecut ziua până acum, la lucrurile care ne-au acaparat atenția, grijile care le-am avut, timpul petrecut pe telefonul mobil sau alte medii, timpul petrecut în a reviziona și a analiza ce s-a întâmplat la birou (cine ne-a jignit sau recunoașterea care nu am primit-o).

În tumultul zilei toate aceste lucruri ni se par importante, dar dacă ne-am opri un pic sau dacă viața ne e pusă în perspectivă, de exemplu de un diagnostic medical terminal incurabil, majoritatea activităților noastre mondene își pierd însemnătatea și sunt dezvăluite adevăratele lucruri importante.

Trebuie să ne trezim din iluzia că avem toată viața înaintea noastră. Adevarul e că nimeni nu știe cât mai are de trăit, o zi, un an, sau zece. Contemplarea regulată asupra efemerității aduce cu ea o claritate morală și emoțională și dezvăluie importanța momentului prezent și voința de a nu suferi pentru lucruri puerile, de asemenea a nu lăsa pe mai târziu lucrurile adevărat importante nouă.

Precum cenușa care nu mai redevine lemn de foc, această viața e singura care o avem, și clipa odată trecuta nu se mai întoarce niciodată. Habar nu avem câte momente mai avem de trăit, și oricât de multe facem pe parcursul vieții, va veni ziua când le vom face pentru ultima dată.

Prin contemplarea morții nu înseamnă că ar trebui să fim hăituiți de ea, ci ar trebui să ne raportăm la moarte doar ca o aducere aminte a distragerilor de la ceea ce e important și al timpului limitat care-l avem la dispoziție. Astfel dezvoltăm motivația să profităm de fiecare moment care-l mai avem.

Doar când învățăm să îmbrățișăm efemeritatea, viața poate fi o bucurie și putem aprecia cu adevărat frumusețea acestei existențe temporare.

Pentru aceasta, Buddha ne propune contemplarea celor cinci așa zise aduceri-aminte:

- Sunt făcut să îmbătrânesc. Nu există nici o cale de a scăpa de bătrânețe. - Sunt făcut să mă îmbolnăvesc. Nu există nici o cale de a scăpa de boală. - Sunt făcut să mor. Nu există nici o cale de a scăpa de moarte. - Tot ceea ce îmi este drag și toți cei pe care îi iubesc sunt supuși schimbării. La un moment dat voi fi despărțit de ei. - Acțiunile mele sunt singurele lucruri asupra cărora am control. Nu pot scăpa de consecințele acțiunilor mele iar aceste acțiuni sunt precursoarele direcției în care mi se derulează viața.

Deci hai să contemplăm sincer și din profunzimea noastră asupra acestor lucruri, să descoperim fiecare ce ne este cu adevărat important.

Astfel ne vom acorda timpul rămas, cultivării pe cât posibil doar acelor aspecte importante ale vieții pentru binele nostru și evident al tuturor ființelor.