Cele trei otrăvi mentale, sursă a suferinței umane

În Budism există trei stări mentale negative de bază care sunt considerate ca fiind rădăcinile sau sursele a ceea ce ei numesc dukka sau suferință umană. Dukka se mai poate traduce și ca nemulțumirea față de circumstanțele vieții și e asociată în general cu suferința sau neliniștea psihologică.

Aceste stări mentale negative fundamentale (kleshas) sunt adesea menționate în budism ca „otrăvi mentale”, ele sunt Ignoranța, Atașamentul și Aversiunea și stau la baza tuturor celorlalți factori care ne fac să suferim în viața de zi cu zi prin inhibarea capacității noastre de a vedea lucrurile așa cum sunt ele cu adevărat. Ele apar și pătrund în toată experiența noastră conștientă sau inconștientă.

Când începem să investigăm pentru prima dată aceste trei stări mentale nesănătoase, este posibil să nu realizăm cât de mult ne afectează experiența personală. Pe măsură ce continuăm să medităm și să le investigăm, descoperim că acestea ne influențează toate gândurile, acțiunile și vorba. Aceste trei rădăcini nesănătoase sunt în esență faptul că vrem să fim în altă parte decât suntem și că nu vedem lucrurile cum sunt ele cu adevărat. Acest lucru duce la suferință psihologică și nu numai.

Ignoranța, confuzia sau amăgirea (în sanscrită: moha)

Prima rădăcină nesănătoasă este modul greșit de înțelegere a naturii lucrurilor. Nu vedem lucrurile așa cum sunt ele, le vedem printr-o lentilă distorsionată de prejudecăți și condiționări culturale, frici etc. Ne amăgim și suntem confuzi cu privire la ce este cu adevărat fericirea și cum putem să o obținem.

Suferim de sete înconjurați de apă.

Ignoranța (moha) este necunoașterea naturii ultime a realității și se exprimă printre altele prin următoarele iluzii (amăgiri):

• iluzia permanenței lucrurilor, inclusiv a noastră

• iluzia identității și a existenței noastre separate față de tot ce ne înconjoară.

• Iluzia că ceea ce vedem, auzim, simțim sunt informațiile brute, nemodificate pe când de fapt sunt reproduceri ale acestora create de creier și filtrate prin prisma așteptărilor și al prejudecăților.

Căutăm în permanență în afara noastră, plăcerea, satisfacția și răspunsurile la dificultățile noastre. Această căutare exterioară creează confuzie cu privire la acțiunile virtuoase, care afirmă viața și care cultivă adevărata fericire. De asemenea, nu recunoaștem acțiunile non-virtuoase, negative și nesănătoase care creează suferință.

În această ignoranță, nu putem să ne atingem potențialul de a fi fericiți, această necunoaștere produce anxietate, un sentiment de debilitate, neputință, letargie, pasivitate, de lipsă sau neajuns.

Este ignoranța față de interconectarea noastră, nu doar unii cu ceilalți, cu celelalte ființe sau mediul înconjurător, ci și cu Universul însuși - cu potențialul său incomensurabil.

Această ignoranță e înțelegerea greșită a modului în care funcționează lumea. Este incompetența noastră să apreciem natura lucrurilor așa cum este - fără denaturări. În consecință, nu suntem la unison cu noi înșine, cu ceilalți sau cu viața. Când suntem ignoranți, nu trăim în armonie cu viața, această amăgire ne prinde într-un ciclu vicios care creează doar suferință în jur.

Atașamentul, egoismul sau agățarea (în sanscrită: rāga)

A doua dintre cele trei otrăvuri mentale este lăcomia, atașamentul sau agățarea. Aceasta este o stare mentală care apare ca răspuns la stimuli plăcuți. Este agățarea de experiențe plăcute, amintiri plăcute sau fantezii, e de asemenea agățarea de lucruri, de oameni, idei etc. Uneori agățarea se manifestă ca urmare a dorinței de a fi sau de a experimenta altceva. Acest lucru este înrădăcinat atât în ​​biologia noastră, cât și în condiționarea noastră psihologică. Instinctul nostru de supraviețuire este să căutăm lucruri care ne fac fericiți și ne fac să ne simțim în siguranță, aceasta e accentuată de cultura hedonistică promovată în ziua de azi în mai toate mediile, căutăm cât mai multă fericire cu orice preț.

Această rădăcină nesănătoasă este uneori tradusă și prin „dorință” și este importantă distingerea între dorința sănătoasă și dorința nesănătoasă. În Pali, există două cuvinte separate: chanda și tanha. Chanda este dorința sănătoasă, o dorință subtilă. De exemplu vrem să creștem, să găsim fericirea și să fim în siguranță, să ajutăm, să ocrotim. Apoi, avem tanha, care poate fi tradusă prin „sete sau lăcomie” și este rădăcina nesănătoasă despre care vorbim aici. Această sete poate fi înțeleasă ca fiind ideea sau gândul că „voi fi fericit odată ce voi dobândii anumite lucruri, cunoștințe, diplome, statuturi sociale, etc”, dar orice vom dobândi, tot va exista ceva care să lipsească de la asa zisa fericire.

Când ne analizăm cu atenție dorințele, putem remarca când chanda se transformă în tanha. Setea, lăcomia și atașamentul au o tentă psihologică diferită de simpla dorință.

Acest lucru creează suferință pentru că ne dorim tot timpul să fim în altă parte sau să avem altceva. Uneori setea și suferința care vine cu ea este evidentă, cum ar fi în cazul dependenței de droguri, alcool, sex, etc, dar alteori suferința este mai subtilă, cum ar fi dorința de a avea atenție sau dorința de valorificare. Oricum ar fi, setea și agățarea de experiențele plăcute creează suferință, deoarece fiecare experiență este la bază nepermanentă, deci aceste experiențe nu vor duce la fericirea adevărată (care nu e dependentă de alți factori).

O altă dimensiune a lăcomiei poate fi egoismul sau lipsa altruismului și a compasiunii față de ceilalți. Lăcomia ne influențează viața noastră personală precum și mediul afacerilor și a politicilor internaționale. Conflictul global, războaiele, precum și devastarea mediului, sunt indicii clare ale lăcomiei și a agățării noastre personale, corporative și politice. Lăcomia, pofta și dorințele noastre mereu nesatisfăcute ating fiecare persoană de pe această planetă. Lăcomia este un ciclu neîncetat și distructiv care propagă doar suferința și nefericirea.

Aversiune, rea-voință, ură (în sanscrită: dveṣa)

Aversiunea este starea opusă agățării. Precum alergăm după experiențe plăcute, de asemenea fugim de experiențele neplăcute.

Aversiunea se naște după o experiență neplăcută și este starea mentală în care ne dorim ca o trăire categorisită de noi ca fiind negativă să nu se întâmple.

De exemplu, auzim un zgomot sau simțim un miros neplăcut, avem o senzație fizică neplăcută, suntem afectați de gânduri neplăcute sau suntem pur și simplu iritați de ceva.

Când experimentăm aversiune față de anumite lucruri sau încercăm să ne îndepărtăm de anumite experiențe, șirul emoțional se întâmplă foarte repede și de multe ori nici nu îl remarcăm. Când ceva neplăcut apare, aproape imediat și inconștient îl etichetăm drept „rău” și suntem copleșiți de un impuls necontrolat de respingere.

Această aversiune se ascunde de asemenea în determinarea de a ne menține și a ne apăra (imaginea fizică sau egoică). Aceste aversiuni ieșite de sub control se pot transformă în rea-voință sau ură iar mintea noastră devine nevrotică și suntem neîncetat ocupați cu strategii de autoconservare sau răzbunare. Construim conflicte și dușmani în jurul nostru și în interior. Cei ce suferă de paranoia sunt defapt copleșiți de aversiune dusă patologic la extrem.

Interconexiunea dintre ele,

Toate aceste stări sunt interconectate și se hrănesc unele din altele. În simbolistica Budistă aceste trei stări negative sunt reprezentate cu ajutorul a trei animale:

• Ignoranță: reprezentat de un mistreț.

• Agățarea/ Atașamentul : reprezentată de un cocoș.

• Aversiunea/Ura/ Gelozia: reprezentată de un șarpe.

Această reprezentare face parte din simbolismul Tibetan numit Ciclul Vieții, în care fiecare animal ține coada animalului din fața sa.

Aceasta simbolizează faptul că aceste emoții negative se conduc unele pe celelalte într-o buclă nesfârșită. Doar prin efortul și progresul nostru spiritual vom fi capabili să luăm treptat controlul și în cele din urmă, să le dizolvăm.

Astfel, lăcomia, ne determină să ne agățăm de lucrurile pe care ni le dorim sau încercăm să le păstrăm, iar ura ne determină să evităm și să rezistăm la ceea ce nu vrem. Iluzia sau ignoranța este de fapt nebunia de a crede că putem obține doar ceea ce ne dorim și în același timp evitând tot ceea ce nu vrem, este încercarea de a împărți circumstanțele în categorii care își au existența doar în propriile noastre concepte. Dar realitatea nu este divizibilă în acest fel, iar ironia unei astfel de iluzii rezidă în eșecul de a recunoaște că agățarea și ura sunt psihologic una și aceeași.

Agățarea de ceea ce ne dorim este întotdeauna un răspuns la rezistența a ceea ce nu ne dorim. Rezistența la ceva ce nu ne dormim rezidă în preferința a ceea ce ne dorim. Această situație de continuă agățare și respingere creează o tensiune considerabilă și implicit aduce cu ea acea suferința (dukka) de care se vorbește în psihologia budistă. Când ne împotrivim circumstanțelor, putem fi siguri că vom suferi. Lipsa conștientizării acestor stări în viața de zi cu zi are ca efect încuierea personală fața de tot ce ne înconjoară, limitându-ne la propriile noastre aprecieri și antipatii.

Conștientizarea acestor trei stări și a relațiilor dintre ele în viața de zi cu zi este un pas important care-l facem pe calea spirituală.

Când reușim să deschidem pumnul strâns al lăcomiei și agățării, mâna generozității este dezvăluită.

Nu trebuie să încercăm artificial să fim generoși, trebuie doar să învățăm să aplicăm o atitudine mai relaxată fața de tot de ce ne agățăm. Din această relaxare se naște generozitatea.

Același lucru este valabil și pentru aversiune. Ceea ce nu mai refuzăm cu aversiune, se va integra încet de la sine și nu ne va mai părea atât de străin și amenințător, deschizând o cale către acceptare și chiar dragoste, pentru ceea ce odată era de temut și evitat.