Gândul săptămânii - Materialismul spiritual

Omul, de când a devenit conștient a fost în căutarea permanenței, a antidotului dispariției și uitării. Toate religiile lumii, teiste sau non teiste converg către aceeași căutare, a realității fundamentale. Toți înțelepții și misticii fac referire într-un fel sau altul la această realitate.

În acest articol nu am de gând să elaborez mai mult pe subiectul realității fundamentale, vreau doar să subliniez disonanța între a ne considera religioși sau spirituali și acțiunile noastre care de fapt sunt în mare parte cu scopul de a cultiva propriul ego și nu a trăirea acelei realități.

Ne numim creștini, budiști, musulmani, mistici, spirituali, yogini, meditatori etc. și ne identificăm cu acest apelativ pierzându-ne scopul în el. Toată această căutare, pe orice cale e întreprinsă e perfect justificată doar că trebuie să-i analizăm în continuu sinceritatea. Problema apare când scopul inițial e deturnat în favoarea validării ego-ului propriu.

Vedem învățăturile ca ceva în exteriorul nostru și încercăm să imităm apropierea de divin astfel satisfăcându-ne setea de confirmare a ego-ului prin găsirea unui confort psihologic relativ, pretinzând că urmărim calea adevărului.

Căile ego-ului pot fi foarte subtile, și la suprafață acțiunile par a avea un scop nobil.

Suntem pioși, mergem la biserici, facem gesturi de credință dar în esență nu dorim să ne sacrificăm confortul personal și să urmărim calea oricare ar fi ea. Menținem această latură spirituală ca un plan de rezervă, o asigurare, doar dacă cumva acea realitate există avem investite câteva acțiuni la bursa eternității.

Calea adevărată e defapt cea care o simțim în adâncul nostru, nu e doar niște cuvinte răsfirate pe o hârtie urmate din motive îndoielnice, noi suntem calea însăși oricare ar fi ea, trebuie doar să o ascultăm și să o trăim sincer în fiecare clipă.